Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

participare

Întâlnire Grupuri de Lucru

04.05.2012 18:00 - 22:00 · Mihnea Iuga
Întâlnire Grupuri de Lucru

Vă invităm vineri, 4 mai, de la ora 18:00, la un eveniment marca Mișcarea Arădeană.

Tema evenimentului o constituie stabilirea obiectivelor finale din cadrul Grupurilor de Lucru.

Pe parcursul anilor, societatea civilă din Arad și-a făcut cunoscute pozițiile față de un domeniu sau altul: spațiile verzi, fiscalitate și mediul de afaceri local, monumentele arhitecturale, sănătatea locuitorilor. Inițiativa Grupurilor demarată în urmă cu o lună și care până acum a avut doar activitate on-line, se mută în sfârșit în planul realității. mai departe »

Regulament de funcționare a Grupurilor de Lucru

Art.1 - Scop și componență

(1) Grupurile de Lucru funcționează ca forumuri în cadrul cărora au loc dezbateri constructive în vederea elaborării unor politici publice.

(2) Aceste grupuri sunt compuse din membrii înscriși în Mișcarea Arădeană dar și simpli voluntari.

(3) Fiecare grup este manageriat de către un Coordonator.

Art.2 - Teme de dezbatere și modalitate de lucru

(1) Fiecare grup are teme majore pentru dezbatere, unele propuse de inițiatori, altele identificate ulterior, în urma discuțiilor.

(2) Temele de discuție sunt inițiate de coordonator. Membrii pot propune acestuia și alte teme.

(3) Coordonatorul va sintetiza ideile apărute și va propune documentul de sinteză.

Art.3 - Caracteristici și condiții de funcționare

(1) Ideile propuse în procesul de dezbatere trebuie să țină cont de valorile și viziunea Mișcării Arădene.

(2) Dezbaterea trebuie:

a) să fie civilizată;
b) să conțină un limbaj decent;
c) să respecte pluralismul de opinie. mai departe »

Arădenii sunt invitați să se implice activ

Arădenii sunt invitați să se implice activ

Societatea civilă invită arădenii să se alăture Grupurilor de Lucru pentru creionarea unei viziuni și formularea de politici publice pentru oraș Arad.

La începutul lunii martie, Mișcarea Arădeană a participat la programul de formare ”Dialog social și advocacy”, componentă a unui proiect mai amplu al Academiei de Advocacy, finanțat prin Fondul Social European (POSDRU).  mai departe »

Cartierul Alfa în campania pentru un preț corect la căldură

Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Campania Pentru un Preț corect la căldură a continuat în cartierul Alfa.

La începutul acestui weekend, arădenii din cartierul Alfa au arătat că sunt cetățeni responsabili și doresc să se implice în stabilirea unui preț sustenabil la căldura din căminele lor.

Un număr de 50 de persoane au venit la locația prestabilită, dornici să ajute cum poate fiecare, la soluționarea uneia dintre cele mai grave probleme în Arad la această oră: prețul enorm al Gigacaloriei. După o scurtă prezentare a proiectului de hotărâre de către consilierul local Claudiu Cristea, cei prezenți s-au angajat că vor susține inițiativa prin semnarea Petiției, pentru a arăta administrației că problema necesită rezolvare imediată.

Demersul inițiat în Consiliul Local Municipal la solicitarea societății civile continuă și în săptămâna ce urmează: mai departe »

Cartierul "Confecții" - marți, 6 martie, ora 17:30,
la Colegiul Tehnic de Construcții.

Întâlnirile cetățenești continuă

Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Continuă întâlnirile cu arădenii pentru un preț corect la căldură.

La întâlnirea din 28 februarie organizată pentru locuitorii din zona Calea Romanilor, au răspuns pozitiv invitației peste 20 de persoane. Prevederile proiectului inițiat de consilierii Claudiu Cristea și Camelia Răsunoiu, care ar reduce nivelul Gigacaloriei la un preț mai suportabil pentru populație, au fost susținute de cetățenii prezenți la întâlnirea cetățenească prin tabele cu semnături. mai departe »

Arădenii participă la stabilirea unui preț corect la căldură

Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

80 de arădeni au participat în această sâmbătă la prima întâlnire cetățenească privind prețul corect la căldură.

La prima întânire cetățenească pe tema promovării unui preț corect la căldură s-au prezentat peste 80 de arădeni, care timp de 45 de minute au participat la un dialog pe tema problemei create de creșterea cu 40% a prețului Gigacaloriei la finalul anului 2011.

Claudiu Cristea a prezentat proiectul de hotărâre, inițiat la propunerea societății civile, care prevede susținerea din bugetul local a unei diferențe de 30 RON astfel încât căldura să coste 277 și nu 307 RON cât este în prezent. Au avut loc discuții pe tema situației sistemului de termoficare și lipsa de acțiuni coerente ale Primăriei în acest domeniu. mai departe »

Dezbaterea "Căldură la preț corect" se mută în cartiere

Dezbaterea "Căldură la preț corect" se mută în cartiere

Mișcarea Arădeană cheamă locuitorii orașului să se implice activ la viața publică.

În această sâmbătă după-masă demarează seria de întâlniri în cartiere din cadrul campaniei ”Pentru un Preț Corect la Căldură”. La ora 17:30, cetățenii din zona centrală a Aradului sunt așteptați la Școala Generală nr.4 (strada Ștefan Augustin Doinaș) pentru a discuta Proiectul de Hotărâre care prevede reducerea prețului la încălzirea centralizată.

Până pe 17 martie, arădenii vor putea să-și spună părerea în cadrul întâlnirilor cetățenești planificate, și să susțină printr-o semnătură Petiția întocmită în sprijinul Proiectului de Hotărâre.

Aflați AICI cum puteți Susține activ Campania!

Mihnea Iuga

22.10.2011 · Mihnea Iuga
Mihnea Iuga

Mă numesc Mihnea Iuga și am 23 de ani. Sunt licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene, iar în prezent urmez cursuri de specializare în Politici Publice și Advocacy.

Sunt pasionat de tot ceea ce înseamnă fiziologie socială: cum și de ce societățile funcționează în felul în care funcționează. Încerc să înțeleg mecanismele care duc la progresul sau regresul nivelului de viață din România, în general, și Arad, în particular. Mă bucură să văd oameni dedicați unei idei și implicați în conturarea propriului viitor.

Am decis să fac parte din Mișcarea Arădeană pentru că este singura organizație care promovează activ măsuri de îmbunătățire a standardului de viață. Apropierea față de valori, transpuse în acțiuni și proiecte, reprezintă principala calitate a organizației care m-a meținut activ în mai toate demersurile Mișcării.

Doresc să văd un Arad al oamenilor cu respect pentru lege, drepturi și libertățile tuturor. Vreau să fiu înconjurat de arădeni care se implică sincer și proactiv în bunul mers al comunității din care trăiesc. Prin urmare, am decis să candidez pentru un loc în Consiliul Director.  mai departe »