Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Dezbatere publică pentru etnobotanice

Foto: http://www.ziarul21.ro
Foto: http://www.ziarul21.ro

Astăzi, 13 decembrie 2010, Mișcarea Arădeană a solicitat primăriei Arad organizarea unei dezbateri publice având ca temă cele două proiecte de hotărâre privind condițiile de amplasare a punctelor de comercializare a plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante.

Ne bucură faptul că, în sfârșit, în urma inițiativei noastre Gheorghe Falcă (PDL) a reacționat și a promovat propriul proiect de hotărâre. Acest lucru arată că am avut dreptate în demersul nostru. De aceea considerăm că este necesară o dezbatere publică care să vizeze ambele inițiative - acestea fiind similare și complementare.

Mișcarea Arădeană a depus în data de 30 noiembrie 2010, la secretariatul Consiliului Local Municipal Arad, un proiect de hotărâre care să elimine "magazinele de vise" de pe teritoriul administrativ al Aradului.

Detalii: mai departe »

Prima promoţie de formatori pentru proiectul “Arad, dragostea mea”

12.12.2010 · adela.cristea
Prima promoţie de formatori pentru proiectul  “Arad, dragostea mea”

Sâmbătă, 11 decembrie, a avut loc primul curs de formare a formatorilor pentru proiectul “Arad, dragostea mea!”, la care au participat 14 persoane interesate să devină formatori în proiect.

Relansarea în această toamnă a “Arad, dragostea mea!”, un proiect foarte iubit de copii, a generat numeroase solicitări din partea şcolilor arădene, motiv pentru care Mişcarea Arădeană a organizat acest prim program de formare a formatorilor.

În urma cursului, o primă “promoţie” de 14 formatori s-au alăturat echipei proiectului şi vor contribui la “joaca de-a Aradul” alături de copiii din şcolile arădene. mai departe »

Academia Arădeană de Lideri

06.12.2010 11:00 - 12:00 · claudiu.cristea
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Conferința de presă a fost susținută de Adela Cristea - coordonator al proiectului Academia Arădeană de Lideri și avocat Cătălin Mihalache. Din partea presei locale au participat Simona Butaru (Jurnal Arădean), Monica Tulcan (Glasul Aradului), Diana Mariș (InfoTV), Izabela Vekas (TV Arad), Giuliano Junc (West TV). Subiectul conferinței de presă a constat în prezentarea proiectului Academia Arădeană de Lideri.

Pentru a combate degradarea calitativă a Aradului în multe domenii de activitate (de la management sau economie, la comunicare, finanțe sau administrație) și pentru a construi un viitor al orașului de care locuitorii săi să fie mândri, Mișcarea Arădeană inițiază prima Academie Arădeană de Lideri. mai departe »

Selecţie de formatori pentru proiectul “Arad, dragostea mea”

04.12.2010 · adela.cristea
Selecţie de formatori pentru proiectul  “Arad, dragostea mea”

Relansarea “Arad, dragostea mea!”, un proiect foarte iubit de copii din școlile arădene, a generat numeroase solicitări de derulare a proiectului din partea școlilor arădene.

Pentru a face față tuturor acestor solicitări, Mişcarea Arădeană organizează în cursul acestei săptămâni o selecţie de formatori. Procesul de selecție va fi finalizat cu un curs de formare a formatorilor, organizat sâmbătă, 11 decembrie, ora 11.00, la cafeneaua Tribuna.

Participanții la cursul de formator vor fi familiarizați atât cu conținutul programului cât şi cu metodologia de lucru și instrumentele utilizate. La finalul cursului se vor face și scurte simulări cu cei prezenți pentru a se asigura o înțelegere comuna asupra tematicii și metodologiei de lucru. În urma acestui curs voluntarii înscriși vor fi certificați ca formatori în cadrul proiectului, respectiv vor putea derula mai departe acest proiect în școlile arădene. mai departe »

Arad 1918

03.12.2010 18:00 - 20:00 · Dan_Proca
Arad 1918

Aradul anului 1918 a fost subiectul Serilor Mișcării Arădene de vineri, 3 decembrie 2010. A fost o seară excelentă în care profesorul Dan Demșea ne-a prezentat scurte dar incitante povești despre Aradul anilor 1918-1919 și nu numai... Discuțiile au alunecat și spre perioada anilor 1895-1912, a situației în care se afla comunitatea românească la început de secol 20.

Ce s-a întâmplat în zilele Unirii? Care era atmosfera în Arad, printre români, printre maghiari? Cum s-a făcut transferul de putere în 1919?... și multe, multe alte scurte istorisiri au făcut deliciul serii.

Am aflat despre micile istorii care se află întotdeauna în spatele marilor istorii. Cafeneaua Tribuna a fost o gazdă excelent pentru această seară (mulțumim!).

Elevii Grupului Şcolar Francisc Neuman descoperă Aradul

30.11.2010 · adela.cristea
Elevii Grupului Şcolar Francisc Neuman descoperă Aradul

Proiectul “Arad, dragostea mea!”, iniţiat de Mişcarea Arădeană, a fost reluat în cursul săptămânii trecute, iar prima şcoală care a beneficiat de noua versiune a programului a fost Grupul Şcolar Francisc Neuman din Arad.

Copiii care au participat la ”joaca de-a Aradul” au primit cu entuziasm concursurile şi jocurile din cadrul proiectului, răspunzând întrebărilor despre Arad, învăţând lucruri noi despre oraş, dar mai ales învăţând să-i preţuiască şi cultive valorile.

Principalele activităţi care se derulează în cadrul “orei de dirigenţie despre Arad” sunt: Arad Jeopardy (un concurs gen “Cine ştie câştigă” cu teme şi curiozităţi din Arad), Arad Puzzle (concurs în cadrul căruia copiii recompun din bucăţi clădiri din Arad, înţelegând cât este de dificil să refaci o clădire a cărei faţadă este distrusă) şi Arad Mathematics (concurs în cadrul căruia, prin rezolvarea unei probleme de matematică, copiii află informaţii despre principalele echipe si sportivi din Arad). mai departe »

Pentru o comunitate sănătoasă

29.11.2010 11:00 - 12:00 · claudiu.cristea
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Conferința de presă a fost susținută de Claudiu Cristea - președintele Mișcării Arădene și avocat Cătălin Mihalache. Din partea presei locale au participat Monica Tulcan (Glasul Aradului), Emilia Rufu (Nyugati Jelen), Simona Butaru (Jurnal Arădean), Liliana Trocan (România Liberă), Diana Mariș (InfoTV), Izabela Vekas (TV Arad), Sorin Trocan (Ziua de Vest), Giuliano Junc (West TV).

Subiectul abordat a fost legat de acțiunile pe care Mișcarea Arădeană le întreprinde pentru limitarea fenomenului „magazinelor de vise”.

Pentru detalii citiți Comunicatul Mișcării Arădene. De asemenea puteți consulta handout-ul conferinței de presă și proiectul de hotărâre inițiat de Mișcarea Arădeană.

Împotriva „etnobotanicelor”

Foto: www.adevarul.ro
Foto: www.adevarul.ro

Constatăm în ultimul timp escaladarea fenomenului „magazinelor de vise”, fenomen la care Guvernul și autoritățile locale întârzie să-i răspundă prin măsuri ferme. În acest context apare ca de neînțeles nepromulgarea de către președintele Băsescu a unei legi elaborată de specialiști și adoptată de Parlament.

Mișcarea Arădeană militează, conform declarației sale de misiune, pentru „un oraș în care se trăiește sănătos”. De aceea am hotărât să trecem la acțiune și să răspundem pasivității autorităților printr-un set de măsuri care le vom promova începând de astăzi: mai departe »

Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?

26.11.2010 18:00 - 20:00 · Dan_Proca
Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?

Vineri, 26 noiembrie 2010, în cadrul serilor Mișcării Arădene, a avut loc o dezbatere cu tema „Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?”. La dezbaterea au fost invitați doamna profesoară Eugenia Groșan, fost inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Arad, lector doctor Alexandra Braica din partea UVVG Arad, domnul Mario Stoica, profesor la Liceul German. Au mai participat și alte cadre didactice, alături de membrii și prieteni ai Mișcării Arădene.

Discuțiile s-au purtat în principal pe tema modificărilor pe care noua lege a învățământului își propune să le aducă dar și legat de starea actuală a învățământului din România.

Iată câteva din ideile care s-au degajat în urma discuțiilor: mai departe »

Proiectul “Arad, dragostea mea” revine

22.11.2010 · adela.cristea
Proiectul “Arad, dragostea mea” revine

"Arad, dragostea mea!", un proiect foarte iubit de copii din școlile arădene, revine într-o nouă ediție începând din luna noiembrie 2010.

Istoricul proiectului

Mișcarea Arădeană a lansat în luna martie proiectul „Arad, dragostea mea!”, un proiect educațional care are ca scop sensibilizarea copiilor din școlile arădene cu privire la valorile și frumusețea Aradului.

În cadrul proiectului Mișcarea Arădeană a pregătit o prezentare atractivă a Aradului, într-un format interactiv, cu o durată de aproximativ 1 oră și care este destinată în principal orelor de dirigenție. Prezentarea conține în principal elemente cu privire la istorie, cultură, arhitectură, sport, cercetare și timp liber, și se bazează pe jocuri și aplicații practice amuzante. mai departe »