Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?

26.11.2010 18:00 - 20:00 · Dan_Proca
Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?

Vineri, 26 noiembrie 2010, în cadrul serilor Mișcării Arădene, a avut loc o dezbatere cu tema „Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?”. La dezbaterea au fost invitați doamna profesoară Eugenia Groșan, fost inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Arad, lector doctor Alexandra Braica din partea UVVG Arad, domnul Mario Stoica, profesor la Liceul German. Au mai participat și alte cadre didactice, alături de membrii și prieteni ai Mișcării Arădene.

Discuțiile s-au purtat în principal pe tema modificărilor pe care noua lege a învățământului își propune să le aducă dar și legat de starea actuală a învățământului din România.

Iată câteva din ideile care s-au degajat în urma discuțiilor:

  • Este nevoie de reformă în educație însă acest lucru trebuie să vină la capătul unei dezbateri largi asupra unei soluții legislative larg acceptate de forțele politice, organizațiile părinților, societatea civilă., corpul didactic și mediul academic.
  • Forțarea adoptării legii de către putere nu va asigura o continuitate a ei în viitor. Avem nevoie de o lege a educației adoptată pe bază de consens, fapt care să garanteze continuitatea ei și în caz de alternanță politică.
  • Modificarea structurii ciclurilor școlare nu este de natură să aducă beneficii semnificative, doar un efort logistic substanțial, precum și un stres suplimentar pentru elevi.
  • Legea urmărește politizarea și mai mare a învățământului, cu efecte negative asupra eficienței actului educativ și a administrării fondurilor.
  • Statutul cadrului didactic nu este de natură să asigure eficiența procesului educațional, îndepărtându-i pe cei capabili și bine pregătiți de această profesie.
  • Se vizează modificări de formă, fără a se îmbunătăți performanța școlii, capacitatea ei de a produce educație.
Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?
Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?
Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?
Învățământul românesc în haos. Copii sau cobai?