Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Final de an la Serile Mișcării Arădene

07.12.2012 18:30 - 20:30 · florica.sarca
Final de an la Serile Mișcării Arădene

Vă invităm la Serile Mișcării Arădene

  • vineri, 7 decembrie 2012, ora 18:30
  • la Café Clasic 1890 (P-ța Mihai Viteazul nr. 1)

Înainte de Sărbători, dedicăm o seară "de suflet" proiectelor dăruite cu drag comunității de către Mișcarea Arădeană.

La fiecare sfârșit de an este bine să privim în urmă cu reverență la toate câte au trecut cu bine peste noi, să luăm aminte la lecțiile alegerilor mai puțin reușite și să construim speranțe, planuri și repere pentru anul care vine.

Proiecte de valoare cum sunt 'Arad, dragostea mea', 'Academia Arădeană de Lideri' și 'Serile Mișcării Arădene' au dobândit semnificație în viața comunității, și totodată aprecierea, atașamentul și implicarea a tot mai multor arădeni inimoși cărora 'le pasă'.

Și fiindcă fiecare dintre noi va avea câte ceva de spus, vom avea nevoie de un moderator iscusit. Cine altcineva decât Adela Cristea?

Vă așteptăm cu drag.

UTA, parte din educația tinerilor arădeni

28.11.2012 · Mihnea Iuga
UTA, parte din educația tinerilor arădeni

Partenerii tradiționali ai proiectului ”Arad, dragostea mea”, Suporter Club UTA și echipa de fotbal UTA, au fost gazdele unui eveniment educațional adresat celor mai tineri dintre elevii arădeni.

În dimineața zilei de miercuri, clasa Pregătitoare C de la Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal”, a fost într-o excursie la Stadionul Neumann, eveniment inițiat de Carmen Avram, profesoară și membru în Consiliul Director al Mișcării Arădene. Astfel, copii de 6 ani au avut ocazia de a se antrena cot la cot cu jucătorii echipei-fanion a Aradului.

Stadionul UTA a fost timp de o oră invadat de micii suporteri. Aceștia au luat chiar și rolul galeriei pentru câteva momente, strigând numele echipei lor, direct din peluză. Antrenorul Falub a fost deschis experienței propuse de SCU și Mișcarea Arădeană, chiar invitându-i pe elevi să șuteze la poartă. Tinerii și-au luat rolul de jucători în serios, ajutând la strânsul mingilor, dar și la mutatul porților. mai departe »

Și statuile au suflete, nu-i așa?

24.11.2012 · florica.sarca
Serile Miscarii Aradene
Serile Miscarii Aradene

În această săptămână, la Serile Mișcării Arădene, am vorbit despre monumente. "Ce înseamnă monumentele pentru un oraș? În primul rând, simbolul unei amintiri sacre", citeam deunăzi în volumul "Arad, dragostea mea – Dialoguri cu arhitectul Miloș Cristea" scrisă de Ovidiu Balint. 

Împreună cu niște oameni excepționali, cu multă pasiune și generozitate pentru oraș și cu un public avid de a cunoaște am 'călătorit prin Arad' și am restituit statuilor atenția cuvenită. Căci 'cel mai frumos cadou pe care îl poți oferi constă în puritatea atenției tale.' (Richard Moss). În neliniștea zilelor noastre, urmând drumul cel mai scurt al lui Euclid, cu privirea fixată în stopurile mașinii din față sau aplecați de gânduri, ratăm să vedem de fiecare dată, fără perspectivă, mărturiile sacre pe care istoria le-a lăsat moștenire posterității prin monumente. 

Și dacă 'Aradul este un oraș unic în Europa, fiindcă oriunde pe acest continent nu mai există un oraș cu atât de puține monumente', am descoperit azi că orașul nostru are, totuși, peste 150 de monumente – după socoteala domnului Horia Truță mai departe »

Monumentele Aradului la Serile Mișcării Arădene

23.11.2012 18:30 · adela.cristea
Monumentele Aradului la Serile Mișcării Arădene

Programul Serilor Mișcării Arădene continuă cu o seară specială, dedicată Monumentelor Aradului.

  • vineri, 23 noiembrie 2012, de la ora 18:30
  • la Parc Lounge, B-dul General Dragalina, Nr. 25 (Parcul Mic).

Invitații speciali ai acestei seri sunt: Horia Medeleanu și Mihai Takacs

Dintr-o perspectivă mult mai amplă, a vieții ca o călătorie extraordinară în spectacolul lumii, am intitulat periplul nostru prin cetate 'Călător prin Arad'.

Pe un itinerar ales cronologic ne vom opri câte un pic la fiecare dintre monumentele cele mai valoroase ale Aradului, în compania lui Horia Medeleanu – ilustrul istoric, scriitor și critic de artă, și a lui Mihai Takacs – sculptor și restaurator – pictorul de excepție al Aradului.

În cadrul serii vom viziona filmul 'Statuile Aradului' realizat de Popa Iosefina, elevă a Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn Arad, un film care a câștigat Locul I la Secțiunea Multimedia a Concursului de creație 'Arad, Dragostea mea' 2012 și premiul Asociației 'Miloș Cristea'.

Arad, dragostea mea! - editia a patra - a început la Liceul Pedagogic "Dimitrie Ţichindeal"

22.11.2012 · Mişcarea Arădeană
Copiii clasei pregătitoare C
Copiii clasei pregătitoare C

Între evenimentele ocazionate de sărbătorirea a două secole de existență a Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” s-au ragăsit primele prezentări din cadrul celei de-a patra ediții a proiectului dezvoltat de Mișcarea Arădeană „Arad, dragostea mea”.
Copii din nu mai puțin de 15 clase ale ciclului primar au ascultat povestea orașului Arad și a prietenilor acestuia, râul Mureș, parcurile, cetatea, clădirile istorice. Au aflat despre lucruri care s-au întâmplat pentru prima oară în orașul în care ei trăiesc, au învățat să prețuiască și să apere valorile sale.
O pagină distinctă a fost dedicată școlii unde ei învață, care acum 200 de ani era înființată de către preotul și cărturarul Dimitrie Țichindeal, sub numele „Preparandia Română”, prima școală pentru dascăli din Romania.
La proiect au participat cadrele didactice: Alexandra Cociuban, Anda Mocan, Geta Pascu, Gabriela Iancic, Daciana Olariu, Lavinia Farcaș, Mihaela Bonca, Dana Pașca, Rodica Popa, Maria David, Cornelia Demian, Olivia Suciu, Ana-Maria Popa, Mariana Crișan. mai departe »

Noutăți și surprize la a 4-a ediție “Arad, dragostea mea”

12.11.2012 · adela.cristea
Noutăți și surprize la a 4-a ediție “Arad, dragostea mea”

Tema conferinței de presă a Mișcării Arădene din 12 noiembrie 2012 a constituit-o lansarea celei de a 4-a ediții a proiectului "Arad, dragostea mea".

Proiectul “Arad, dragostea mea” revine pentru cea de a 4-a ediție mai departe »

Există lucruri a căror valoare crește, odată cu trecerea timpului

10.11.2012 · florica.sarca
Povești de la Palat
Povești de la Palat

Deschiderea programului de întâlniri-dezbatere Serile Mișcării Arădene a strâns ieri seară un public rafinat în jurul unei teme deosebite cu doi invitați deosebiți. Palatul Cultural Arad și-a deschis tainele pentru o seară prin contribuția doamnei Lucia Bibarț - membru al Academiei Arădene de Lideri și de peste 20 de ani, PR manager al Bibliotecii Județene 'A.D. Xenopol' și a domnului Dorin Frandeș - dirijor al orchestrei Filarmonicii de Stat Arad și 18 ani director al prestigioasei instituții de cultură.

Am vizionat filmul documentar 'Povești de la palat' realizat de Lucia, un film în care operele lui Strauss, Tchaikovshi, Carl Orff sau Enescu se împletesc armonios cu frumoase, fericite sau mai puțin fericite întamplări, povești de dragoste și istorii ale oamenilor pe care monumentala clădire proiectată de arhitectul arădean Ludovic Szantay i-a gazduit în ultimii 100 de ani. mai departe »

Faimosul palat își deschide tainele pentru o seară

09.11.2012 18:30 - 20:30 · florica.sarca
Faimosul palat își deschide tainele pentru o seară

Începând din noiembrie relansăm programul Serile Mișcării Arădene, dedicat oamenilor valoroși reuniți în interiorul și în jurul Mișcării Arădene.

Așadar, vineri, 9 noiembrie 2012, ora 18:30, începem noul sezon, cu o seară dedicată Palatului Cultural Arad cu cei doi invitați: Lucia Bibarț și Dorin Frandeș.

Ei ne vor încânta cu poveștile știute și neștiute întâmplate de-a lungul vremii la palat. Nu uitați să luați cu voi buna dispoziție :) și lista de întrebări. Sper să vă placă și locația: Parc Lounge, B-dul General Dragalina Nr. 25 (Parcul Mic).

Sunteți așteptați cu mare drag.

Copierea proiectelor noastre nu se încadrează la plagiat

Copierea proiectelor noastre nu se încadrează la plagiat

Presiunea alegerilor și nu problemele celor racordați la termoficare l-a făcut pe Gheorghe Falcă, primarul PDL al Aradului, să adopte, cu greu, proiectul Mișcării Arădeane de acum aproape un an de zile: Căldură la preț corect.

Observăm că și alte proiecte ale Mișcării Arădene au fost supuse unui proces de copy+paste de către primar. Amintim: mai departe »

  1. Plata parcării prin SMS.
  2. Construcția de noi parcuri pentru arădeni (zona Europa).
  3. Adoptarea Istoriei/parimoniului Aradului ca și obiect de studiu în școli.
  4. Reglementări urbanistice pentru stoparea construcției de blocuri în zonele de case.

Au fost selectați participanții la cea de-a 2-a ediție a Academiei Arădene de Lideri

10.09.2012 · adela.cristea
Au fost selectați participanții la cea de-a 2-a ediție a Academiei Arădene de Lideri

Proiectul a demarat în 2011 și continuă în acest an cu o nouă grupă de participanți. De la anunțul deschiderii aplicațiilor pentru cea de a 2-a ediție a proiectului, un total de 123 de persoane au completat pașii necesari pentru a face parte din Academie. Dintre aceștia, 42 au fost invitați să participe la interviurile finale.

Procesul de selecție s-a desfășurat pe baza unei grile de punctaje, conformă cu criteriile de selecție stabilite anterior de către echipa de proiect a Mișcării Arădene. În acest an, participanții la prima ediție a proiectului au fost implicați activ în selectarea colegilor care vor intra în această toamnă în program. 

Numărul de candidați permanenți admiși în program, pentru fiecare an de studii este de 20 de participanți.

Pe lângă aceștia, anual în program vor exista încă 5 candidați care vor primi vouchere de acces la 5 cursuri din cadrul programului, la alegere.

Lista tuturor candidaților admiși în program se găsește în documentul atașat mai departe »