Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

responsabilitate sociala

Piste pentru Biciclete - Realitate și Necesitate

08.07.2011 19:00 - 20:00 · Mihnea Iuga
Piste pentru Biciclete - Realitate și Necesitate

Mișcarea Arădeană vă invită vineri, ora 19:00, la o nouă Seară a Mișcării Arădene. Subiectul dezbătut este cel al realității pistelor de biciclete în oraș și găsirea unei soluții concrete pentru realizarea coerentă și responsabilă a acestora.

Întâlnirea de vineri va avea loc la Boeme Cafe, situată la intersecția străzilor Episcopiei și Mărășești (str. Episcopiei 19-21).

Primăvara Civică

Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Primăvara Civică este în plină desfășurare. Atelierul caritabil de vineri a adus laolaltă persoane pentru care Aradul trebuie să reprezinte o comunitate adevărată. Mihaela Rotar, coordonatorul Departamentului de Responsabilitate Socială, a prezentat pe scurt celor de față activitatea de caritate la care Mișcarea Arădeană și-a adus aportul de luni bune încoace.
 
Seara a fost plină de arădenii cărora le pasă de ceilalți. Ne-am organizat în 3 grupuri de lucru, sortând jucăriile, rechizitele, hăinuțele și dulciurile pentru fiecare dintre cei 36 de copii de la Centrul de Criză și Centrul de Primire Minori Arad. Donațiile au fost făcute atât prin intermediul Grădiniței Bambi, cât și din partea persoanelor binevoitoare ale Aradului.
 
Totul a fost pregătit cu grijă pentru sâmbătă dimineața, când Mișcarea Arădeană s-a deplasat la Centrele de mai sus, pentru care Paștele din acest an s-a dovedit a fi fericit cu adevărat . mai departe »