Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Cros si semimaraton

Participăm la ”Crosul și semimaratonul județului Arad, ediția 2012”

30.05.2012 · florinstana
Participăm la ”Crosul și semimaratonul județului Arad, ediția 2012”

Dragi colegi,

După cum probabil știți, în această sâmbătă are loc evenimentul sportiv "Crosul și semimaratonul județului Arad".

Vă invităm așadar să formăm aceeași echipă redutabilă, ca de fiecare dată și să participăm în număr cât mai mare la acest eveniment. Pentru a putea repeta sau chiar depăși prestația de anul trecut, când Mișcarea Arădeană a ocupat locul 3 în rândul organizațiilor, am rugămintea să vă înscrieți în competiție în număr cât mai mare, menționând la Structura reprezentată: Asociația Mișcarea Arădeană.

Vă mulțumesc de pe acum pentru implicare și vă doresc o participare cât mai frumoasă sâmbătă!

Florin Stana
Președinte interimar

 

Pe podium la mișcare

Pe podium la mișcare

Mișcarea Arădeană are ca principal obiectiv transformarea orașului nostru într-un loc în care îți face plăcere să trăiești. Aceasta inseamnă, printre altele, un oraș ai cărui locuitori sunt sănătoși, iar sportul contribuie din plin la realizarea acestui deziderat. Ne dorim și vom acționa pentru ca arădenii să facă mișcare în număr cât mai mare.

Tocmai de aceea, am participat la Crosul și Semimaratonul Județului Arad, pentru a oferi celor care încă stau pe margine un exemplu și un imbold totodată. Ne-am bucurat de o companie impresionantă, aproximativ 900 de alergători luând parte la eveniment. În aceste condiții, avem marea plăcere să anunțăm performanța pe care am realizat-o, Mișcarea Arădeană ocupând locul III în competiția instituțiilor, după numărul de km alergați.

Și pe această cale dorim să mulțumim celor care, prin munca lor au oferit acest eveniment arădenilor, tuturor voluntarilor, promotorului competiției, Sorin Victor Roman si în special prietenului nostru Adrian Glogovețan, cel care a coordonat activitatea voluntarilor.

Crosul si Semimaratonul Judetului Arad

Foto: Radu Farcaș
Foto: Radu Farcaș

Pentru a promova un stil de viață sănătos, Mișcarea Arădeană susține activ evenimentele organizate în acest sens de către reprezentanți ai societății civile sau simpli arădeni.

Ca urmare, am participat în această sâmbătă la Crosul și Semimaratonul Județului Arad, în toate probele propuse cetățenilor: 1km, 6km, 21km. Am ars calorii, am împărtășit zâmbete, dar, mai important, am trecut cu toții linia de sosire.

Felicităm organizatorii pentru efortul depus și așteptăm ediția viitoare, unde ne propunem să urcăm pe podium !

Sâmbătă: pentru sănătatea arădenilor. Let's Do Cros și Semimaraton !

23.09.2011 · Mihnea Iuga
Sâmbătă: pentru sănătatea arădenilor. Let's Do Cros și Semimaraton !

Mișcarea Arădeană va participa la cea de-a doua editie a proiectului "Let's Do It Romania", derulat în această sâmbătă, prin care se urmareste ecologizarea zonelor aflate in afara localitatilor de pe intreg teritoriul României. La invitația domnului Ovidiu Pârv, angajat al Parcului Natural Lunca Muresului, membrii organizației noastre vor contribui la curățarea unei zone din pădurea Ceala.

 

Ne întâlnim dis-de-dimineață, la ora 10, în față la ”Zori de Zi”. Pentru a ne putea organiza cât mai bine, cei care doresc să participe sunt rugați să ia contact cu Cosmin Galu, vicepreședintele Mișcării Arădene, la telefon 0722 316 372.

  mai departe »