Locuri pe lângă care trecem – Palatul Tribunei

Când treci pe strada Eminescu, vis à vis de Episcopia Ortodoxă, ridică privirea. Vei descoperi, la numărul 37, o clădire echilibrată, cu decoruri geometrice elegant proporționate, cu frumoase decorațiuni din fier forjat „à la 1900”. Este Palatul Tribunei.

„Palatul” nu domină prin dimensiuni ci mai degrabă prin frumusețea proporțiilor și senzația de echilibru care o degajă. Și totuși clădirea „te apasă” mai ales când îi cunoști viața și menirea. Aici, între 1909 și 1912, a ființat ziarul „Tribuna” – un adevărat centru politic și cultural al românilor din Banat și Ardeal.

E greu de înțeles astăzi contextul politic în care își desfășura activitatea „Tribuna”. Comunitatea românească a Aradului era dezbinată. Cele două publicații românești „Tribuna” și „Românul” erau vocile celor două direcții ale Partidului Național Român care se înfruntau la Arad. „Tribuna” era expresia tinerimii, a noului val care cerea reluarea „activismului parlamentar”. «Tribuna ridicase Aradul la rangul unei întâietăți invidiate de toate celelalte orașe...» (Sever Bocu). Pentru câțiva ani Aradul devenea datorită „Tribunei”, capitala politică a românilor – de aici și de dincolo de Carpați.

Clădirea a fost proiectată de cunoscutul arhitect arădean Emil Tabakovits și a fost proprietatea directorului Băncii „Victoria” din Arad, dr. Nicolae Oncu. Pe lângă redacție, imobilul adăpostea apartamente de locuit și Editura „Tribuna”. Piatra de temelie s-a așezat în 26 martie (3 aprilie) 1909 după cum mărturisește Server Bocu în cartea autobiografică „Drumuri și Răscruci”:

În temelia Palatului „Tribunei” este zidit următorul act fundațional:

«Prin vrednicia fruntașilor și poporului românesc și prin iubirea de neam a fruntașului Oncu, deputat național în Camera Țării, fiind muncitori cu condeiul Ioan Russu Șirianu, Sever Bocu, Gheorghe Pop, Ioan Montani, Dr. Constantin Bucșan și Constantin Savu, chivernisitor al acestei averi Gheorghe Nichin, iar conducătorul tehnic al tipografiei Gheorghe Țeranu, așezatu-s'a această piatră de temelie prin Emil Tabakovits, arhitect, în anul Domnului una mie nouă sute nouă, Martie 26 (Aprilie 8) spre a ridica în locul acesta clădirea ziarului național „Tribuna” menit să lucreze pentru apărarea și reintegrarea națiunei românești în drepturile ei istorice pe acest pământ străvechi românesc, pentru izbânda deplină și finală a causei sale și pentru stăpânirea desăvârșită și de veci a limbii, culturii și naționalității românești în aceste părți de locuri. Fie ca acei ce vor ceti iarăși acest document să vadă visul nostru cu ochii și toate gândurile noastre sfinte și tainice aevea și deplin izbândite.

Dumnezeul părinților noștri să ne ajute!»

Frumosul edificiu a fost inaugurat în zilele de 13-15 noiembrie 1909 în prezența lui Iuliu Maniu și Constantin Mille (directorul ziarelor „Adevărul” și „Dimineața”). «Ce serbare a fost aceea a inaugurării! Prilejul era în adevăr unic. Palat pentru un ziar lovit de amenzi, de temniți...» (Sever Bocu, directorul „Tribunei”).

În 1912 „Tribuna” este îngenunchiată și se închide. Clădirea este vândută. Odată cu ea apun cei mai strălucitori ani ai Aradului antebelic. Îmi fac curaj să spun un adevăr care trebuie spus: fenomenul „Tribuna” al anilor 1899-1912 a fost, pentru români, chiar mai important decât momentul noiembrie 1918.

Pentru astăzi și pentru mâine rămân vorbele testamentare ale lui Sever Bocu: «Dar generațiile viitoare vor avea datoria să răscumpere Palatul Tribunei. Altfel se vor întreba mirați urmașii peste 2-300 de ani, cât poate trăi o casă, ce căuta în acele temelii la 1909 acest document anticipat al eliberării noastre. Palatul „Tribunei” trebuie făcut muzeu.»

* * *

Notă:

Am scris acest articol la sugestia prietenilor de la Tribuna Café, ca prețuire a alegerii de nume făcute.

Surse:

• Server Bocu: „Drumuri și Răscruci”, Editura Marineasa, Timișoara 2005.
• Lanevschi Gheorghe, Ujj János: „Arad – patrimoniul cultural construit”, Editura Brumar Timișoara.
• Situl Asociației Pro Urbe Arad.