Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Societatea Civilă apără Spaţiile Verzi

19.09.2011 11:00 - 12:00 · Mihnea Iuga
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Mișcarea Arădeană alături de Consiliul Local Civic au apărat astăzi spațiile verzi din oraș,în fața politicii administrative de desființare a acestora.

Concurs Contestat

Primăria Municipiului Arad a organizat în acest an un concurs de soluții pentru amenajarea Falezei Mureșului. Competiția este contestată de către Ordinul Arhitecților din România (OAR) care a transmis primarului în funcție Gh.Falcă și în atenția Arhitectului-Șef al Municipiului Arad o scrisoare în acest sens (nr. 1083/28.06.2011):

„ Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, deși se pare că organizați un concurs de idei, proiectul cerut concurenților necesită un studiu foarte amplu, prezentat cu multe planșe desenate, cu mult peste uzanța unui așa-zis proiect de idei, iar valoarea premiilor este mult prea scăzută dacă raportăm la valoarea de piață a serviciilor de proiectare a unei faze conceptuale a proiectului tehnic. ”

# OAR semnalează o serie contradicții din caietul de sarcini, dar și că primăria vrea să utilizeze proiectele rezultate fără a le plăti la adevărata valoare.

# Ordinul Arhitecților consideră că „utilizarea unui proiect generează întotdeauna foloase materiale (drepturi patrimoniale) ce nu pot fi echivalate cu premiile unui concurs, iar acestea trebuie să fie estimate la un cuantum proporțional față de efectele economice create și de efortul intelectual investit.

Temerea OAR s-a adeverit acum la finalizarea concursului când s-au acordat doar 15.000 lei pentru nouă proiecte participante la concurs, dar din fiecare proiect se va utilza una sau mai multe soluții pe mai departe.

 

Desființarea Parcului Copiilor

Mai mult, primarul Aradului dă vina pe ofertanții participanți la acest concurs de soluții pentru desfințarea Parcului Copiilor, cel mai important parc din Arad:

„ Concurenții au considerat că în actualul Parc al Copiilor, ca și poziție, exista o concurență între tinerii care sunt în apropiere în liceele de pe Dragalina și copiii mici care vin în parc, într-o anumită perioadă a zilei. De aceea, aproape toți participantii la concurs au pozitionat Parcul Copiilor în zona Parcului Europa. ” (Gh. Falcă)

Dezinformarea Administrației

Ofertanții au fost obligați prin caietul de sarcini să vină cu o asfel de soluție.

Gh.Falcă spunea în mai 2011 că:

  • “ Parcul Copiilor ar trebui relocat, actuala locație nefiind potrivită ” (aradon 1 iun.2011)
  • ” se dorește găsirea unei oportunitati de relocare a Parcului Copiilor, in continuarea Parcului Europa, până la iesirea din parc în amonte (zona intersecției străzilor Praporgescu și Călimanești) ”.
  • Primarul ”a uitat” această cerință obligatorie și vrea să dea vina pe aceștia pentru desfințarea Parcului Copiilor.

Dacă NU respectau caietul de sarcini, oferta concurenților nu era luată în considerare. Cu siguranță ofertanții nu erau nebuni să vină cu o astfel de ofertă de realocare a celui mai important parc din Arad.

Efectele desființării

Cei din partea centrală a Aradului vor fi dezavantajați deoarece distanța până la noul parc cu facilități pentru copii va crește substanțial. Standardul european spune că un parc nu trebuie să fie situat la o distanță mai mare de 15 minute de mers pe jos.

Dacă ar fi să facem un clasament al tuturor spațiilor verzi din Arad, Parcul Copiilor ar fi pe primul loc fiind cel mai de calitate parc din oraș, deoarece din acest punct de vedere al calității (arbori peste 100 de ani, spațiu mai răcoros, existența a numeroase specii de păsări) și accesibilității (situat chiar în centrul Aradului) este cel mai frecventat parc al Aradului, oferind și o posibilitate largă de facilitate pentru toate vârstele.

Nici un părinte nu își va trimite sau duce copilul într-o nouă locație în care nu există copaci și umbră de la aceștia. Și dacă peste 40 de ani noua locație va fi frecventată de copii cine garantează că nu va fi folosită și de către tineri, că astfel de ”conflicte” nu vor exista și pe viitor ?!

Call-to-action

  • Vom contesta în instanță orice document administrativ (SF, PUZ, PUD, etc) care prevede desființarea Parcului Copiilor. Ne întemeiem acțiunile pe legislația priving urbanismul și mediul.
  • Vom organiza o consultare a locuitorilor din Zona Centrală și vom depune o petiție adresată Primăriei Municipiului Arad.
  • Vom solicita un punct de vedere și sprijin din partea comitetelor de părinți și asociațiilor care susțin problematica copilului.
  • Vom organiza un marș tăcut al copiiilor în fața Primăriei.
  • Înaintăm zilele viitoare Administrației, Petiția Parcuri pentru Arădeni.
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Comentarii

Ca aradeanca, care iubesc acest oras,in care m-am nascut,am facut scoala,am lucrat si am iesit la pensie, mà alàtur din tot sufletul actiunilor societàtii civile, care apara valorile si traditiile acestui oras. Sà spunem un NU hotarat celor care din motive meschine ,doresc sà schimbe ceeace au construit inaintasii nostrii.Aradul este al aràdenilor, fàrà politica.Sà arapam prin toate mijloacele orasul nostru impotriva Demolatorilor

Sunt in Arad de un an de zile, tot am sperat ca acestui parc i se vor aduce imbunatatiri ,iar acum am ramas consternata ! Arata destul de deplorabil ar trebui amenajat sa fie un paradis pentru cei mici nu sa fie demolat ! E plin de tiganie, copiii mici efectiv nu au un loc al lor in tot orasul, la asta ar trebui sa va ganditi ! Plus ca taxa la strand e una dintre cele mai mari din tara si nu ti se ofera decat o apa mizerabila si niste iarba cu 2-3 sezlonguri! Poate ca la anul fiind campanieelectorala va veti gandi si la aradenii de rand! Pana atunci ...... Rusine!

Faceti publice locul si data cand se vor strange semnaturi impotriva acestei barbarii! Vin primul sa semnez...

Ar fi mai usor sa afisati o petitie aici pe site ! Ar fi mai usor de semnat ptr. toti cei interesati! Scuzati greselile gramaticale dar chiar sunt un "pachet de nervi" cand vad atata obraznicie din partea unor parveniti care ar fi trebuit sa fie la puscarie demult!