Sfântul Florian

Proiectele Mișcării Arădene devin tot mai vizibile în spațiul cultural arădean. O mărturie în acest sens și filmul documentar dedicat Statuii Sfântul Florian din Arad, prezentat la evenimentul de vineri, 24 mai 2013, al Serilor Mișcării Arădene.

Florina Păsculescu, membru al Academiei Arădene de Lideri și, în viața de toate zilele, profesor la Liceul „Dimitrie Țichindeal”, a realizat acest documentar cu sprijinul unei echipe de excepție: Radu Bădoiu - operator imagine, Alex Obrad-montaj, prof. Dan Demșea-documentare. 

De ce Sfântul Florian? Pentru că de la vârsta de șase ani, Florina a rămas impresionată de statuia colorată din Aradul Nou, luată recent în derâdere la Cronica Cârcotașilor. Așa se face că la modulul dedicat arhitecturii locale din cadrul programului Academia Arădeană de Lideri, Florina și-a ales pentru documentare Statuia Sfântul Florian.

Statuia Sf. Florian este situată pe strada A. M. Guttenbrunn colț cu strada Zimbrului în Aradul Nou - un cartier unde în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea locuiau etnici majoritar germani. 

Se povestește că în 1792 s-a declanșat un mare incendiu, care amenința să distrugă tot cartierul, deoarece vântul bătea dinspre sud, iar casele erau construite din lemn. Locuitorii cartierului au luptat zile întregi pentru a-și proteja căminele. Cei care erau prea slabi pentru a-și oferi ajutorul în stingerea focului au mers la biserică și s-au rugat Sf. Florian, reprezentat într-o icoană de pe peretele bisericii. 

Focul a mistuit totul până în punctul marcat astăzi de statuia Sf. Florian. Se spune că ploaia a fost cea care a contribuit la stingerea incendiului. Din acel an, credincioșii romano-catolici se adunau în fiecare dimineață în data de 4 mai pentru a asculta slujba de liturghie a sfântului, iar apoi plecau în procesiune conduși de fanfara pompierilor în uniforme de paradă, corul bisericii, ministranții și preotul la locul unde incendiul a fost oprit de ploaia salvatoare. 

O statuie dedicată Sfântului Florian a fost ridicată în cartierul Aradul Nou în 1869 din donațiile familiei Dambacher și ale lui Anton Sachs, sfințită în același an, în data de 1 iunie. Punctul ales pentru piatra de temelie a acesteia marchează locul unde incendiul a fost stins și locul unde căminele celor două familii au fost salvate. 

Statuia reprezentându-l pe Mucenicul Florian, patronul pompierilor, este opera unui sculptor necunoscut. Statuia, de cca. 2 metri, este realizată din fontă turnată la Reșița și este așezată pe un soclu înalt de 1,70 m din gresie, decorat cu un cap de înger în miniatură și două cruci malteze și inscripționat cu anul și numele sfântului într-un chenar de tip romanic. Întreaga statuie este pigmentată în diferite culori care subliniază ținuta unui legionar roman. 

Sf. Florian este sărbătorit de către credincioșii catolici în 4 mai, data morții sale. Până la instaurarea regimului comunist credincioșii catolici din cartierul Aradul Nou sărbătoreau ziua Sf. Florian împodobind statuia cu coșuri cu flori, asistând dimineața la liturghia Sf. Florian, după care plecau în procesiune înspre statuie, cântând un cântec specific de trei strofe, se rugau, iar la sfârșitul ceremoniei se trăgeau focuri de armă, iar florile erau împărțite oamenilor pentru a le duce acasă.Timp de 45 de ani tradițiile religioase au fost interzise, iar după căderea comunismului, datorită scăderii numărului etnicilor germani, procesiunea Sf. Florian nu a fost reluată. Cu toate acestea, credincioșii se mai roagă Sf. Mucenic Florian așa cum se rugau și în trecut să-i apere de incendii și inundații. 

În Arad, a existat și o capelă cu același nume, ridicată  în perioada 1751-1753, de către Thomas Jung, berar. Cel mai vechi locaș de cult din Arad, mai vechi chiar decât Biserica Sârbească, avea să fie demolat însă în 1977 ca să facă loc sediului Securității.

În spiritul celor spuse de prof. Marcel Tang, oricare ar fi gradul de desacralizare a contemporaneității, oamenii au nevoie de sacru pentru a se hrăni spiritual, pentru a trăi. 'Omul e guvernat pe pământ de două morale: de morala dogmelor, care e creștină și eternă, adică absolută, și de morala normelor, care, ca morală laică, e construită pe puținătatea și imperfecțiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută și ea arată că omul se mișcă asimptotic la perfecțiune, pe care n-o poate atinge niciodată.' Petre Țuțea