Proiectul "Arad, dragostea mea!", gata pentru lansarea în şcoli
Mişcarea Arădeană a lansat în luna martie proiectul „Arad, dragostea mea!”, un proiect educaţional care are ca scop sensibilizarea copiilor din şcolile arădene cu privire la valorile şi frumuseţea Aradului.
În cadrul proiectului Mişcarea Arădeană a pregătit o prezentare atractivă a Aradului, într-un format interactiv, cu o durată de aproximativ 1 oră şi care este destinată în principal orelor de dirigenţie. Prezentarea conţine elemente cu privire la istorie, cultură, arhitectură, sport, cercetare şi timp liber, şi se bazează pe jocuri şi aplicaţii practice amuzante.
În săptămâna 19-25 aprilie prezentarea va fi lansată public, în cadrul unei conferinţe de presă atipice, în care jurnaliştii vor fi rugaţi să joace rolul copiilor, beneficiari ai proiectului, iar la finalul prezentării să ofere un feed-back pentru forma finală a acestuia.
După prezentarea publică va demara şi programul de formare al formatorilor pentru proiect, urmând ca le finalul lunii aprilie, proiectul să intre deja în şcoli.
“Arad, dragostea mea!” se bucură deja de un sprijin larg, atât din partea unor instituţii, organizaţii non-guvernamentale cât şi a numeroşilor arădeni care au furnizat informaţii pentru proiect prin completarea chestionarului on-line de pe site-ul Mişcării Arădene. Între primele organizaţii care şi-au anunţat deja sprijinul, devenind parteneri ai proiectului se numără: Noii Paşoptişti, Algeco România, Casa de Cultură a Municipiului Arad, Asociaţia Miloş Cristea, Ascent Group şi Portalul Lume Bună. Partenerul media al proiectului este Agenţia de ştiri News-AR.
în urmă cu 6 ani 12 săptămâni
în urmă cu 6 ani 12 săptămâni
în urmă cu 6 ani 13 săptămâni
în urmă cu 6 ani 14 săptămâni
în urmă cu 6 ani 14 săptămâni
în urmă cu 6 ani 21 săptămâni
în urmă cu 6 ani 22 săptămâni
în urmă cu 6 ani 23 săptămâni
în urmă cu 6 ani 28 săptămâni
în urmă cu 6 ani 28 săptămâni