Atentat fără precedent la identitatea Aradului - Piața Avram Iancu
Propunerea Administrației Falcă-PDL de a construi o piramidă pe locul actualei Piețe Avram Iancu reprezintă cel mai sever atac la identitatea arhitectonică și istorică a Centrului Aradului.
Cine hotărăște soarta Pieței Avram Iancu ?
- FĂRĂ CONCURS • Chiar dacă în 2005 modernizarea Pieței Avram Iancu a fost câștigată printr-un concurs de idei de către 2 proiectanți, la începutul lui 2011 Primăria a organizat o licitație pentru o altă proiectare ! Fără concurs de idei.
- INCOMPETENȚĂ • Societatea câștigătoare se numește EURO PROIECT 2006 SRL, din Ocna Mureș, județul Alba. Această firmă are însă o istorie negativă în domeniul parcărilor. La Cluj-Napoca, în septembrie 2010(!) Sorin Apostu, fostul primar al Cluj-Napoca, colegul PDL al primarului actual al Aradului, Gh.Falcă, declara:
- ”Câteva exemple de incompetență ar fi: în primul rînd a trebuit să modificăm pe ultima sută de metri accesul dintre etaje la scări, fiindcă în momentul în care coborai în viteză, riscai să îți spargi capul. A trebuit să modificăm unele structuri de beton cu altele de metal. Pentru problemele la pantă am găsit soluția și s-a remediat, dar nu trebuia să existe. Trebuia ca orice proiectant să prevadă.”
- ”I-am transmis și prin scrisoare că de lucru cu primăria Cluj-Napoca și sper că și cu alte primării doamna (n.r. Ligia Oancea-administrator EURO PROIECT 2006), nu va mai avea.”
(sursa: Foaia de Transilvania)
- COPY-PASTE • Proiectul supus atenției Consiliului Local, în valoare de 46.352 EURO, nu este unul orginial. Documentul înaintat de către EURO PROIECT 2006 include secțiuni unde, în loc de beneficiarul proiectului – Municipiul Arad – găsim de fapt Cluj-Napoca.
Ilegalitățile proiectului
Nu există aviz de la Comisia de Monumente!
Se pregătește amplasarea piramidei prin eludarea legislației:
- supradimensionarea structurii în partea de sud a Pieței fără nicio bază tehnică și legală
- inserarea piramidei în piesele scrise și desenate - ”pe șest”
- Se încalcă masterplanul de circulație aprobat de CLM Arad - Acesta prevedea pietonal 100% excepție căile de rulare tramvaie.
Probleme nerezolvate
Pe lângă enormitatea ideii de a construi o Piramidă în Piața Avram Iancu, întregul proiect de reamenajare nu rezolvă problemele de trafic:
- Nu se poate vira către podul Decebal dinspre centru.
- Nu se poate accesa Gh. Lazăr, Tribunul Axente
- Nu se asigură un pietonal 100%
Măsuri de apărare al Aradului
- Vom ataca în instanță orice act al Administrației
- Vom sesiza Curtea de Conturi privind supradimensionarea structurii
Attachment | Size |
---|---|
piramida.pdf | 1.26 MO |
piramida_-_cluj_1.jpg | 261.84 KB |
piramida_-_cluj_2.jpg | 248.86 KB |
piramida_-_cluj_3.jpg | 245.65 KB |
Comentarii
Holly Jesus !
O să ne confunde lumea cu Parisul :))) Da' cu unul mai mic, o caricatură!
Contează și de unde vii și încotro te îndrepți!