Regimul Băsescu-Boc va cădea. Întrebarea e: "Ce punem în loc?"

De doi ani de zile regimul Boc–Băsescu duce o lupă asiduă împotriva poporului român. În totalitatea lui (sigur, cu excepţia clientelei politice şi oportuniştilor de serviciu, pe care nici nu-i mai includ la categoria mai sus amintită, ci aş prefera să-i consider apatrizi, pentru că singura lor naţionalitate este banul, de preferinţă cel public)!.

Au început cu o luptă împotriva mediului privat, pe care aproape l-au învins şi au continuat cu o luptă împotriva bugetarilor, pe care au reuşit să-i aducă în pragul disperării şi pe culmile umilinţei. Iar lupta nu se va opri aici. Va continua cu pensionarii, va opera noi lovituri mediului privat şi va continua să scadă standardul de viaţă a celor plătiţi din bugetul public. O ţară în haos, tristeţe, durere, disperare… o ţară dominată de corupţie şi injustiţie, o ţară în care democraţia a fost înfrântă inclusiv în instituţia sa cea mai reprezentativă: Parlamentul. Aşa arată România sfârşitului lui 2010, moment în care aproape toate ţările lumii au reintrat pe un trend de creştere economică.

Căderea Regimului Băsescu - Boc este din punctul meu de vedere certă. E doar o chestiune de timp. Ea va fi realizată fie prin intermediul Parlamentului, dacă se va reuşi construirea unei majorităţi politice (la această moţiune, sau la cele care vor urma), sau prin revoltă populară, în miezul iernii, când oamenii împinşi la disperare, flămânzi, înfriguraţi şi oripilaţi de nedreptatea şi abuzurile din jurul lor vor ieşi în stradă şi nu vor mai reveni în case până când nu vor răsturna acest sistem anti-democratic. Aşa că pe mine Regimului Băsescu – Boc nu mă mai preocupă, pentru că îl consider deja istorie. Din păcate o foarte tristă pagină din istoria noastră.

Mă preocupă însă în mod real ce vom pune în locul acestui marasm. Evident, orice vom aduce în locul Guvernării PD-L - UDMR (pentru că, să nu uităm, UDMR se face părtaş la toată mişelia ultimilor ani, care fără concursul lor nu ar fi fost posibilă!) va fi mai bun decât ce am trăit în ultimii 2 ani. Dar la halul în care am ajuns, “puţin mai bun” nu mai este suficient. E nevoie de o schimbare radicală a modului în care se face politică şi administraţie în România, de o reformă profundă a instituţiilor şi mentalităţii Statului, de o revenire la moralitate şi nu în ultimul rând de profesionalism: de măsuri economice rapide, eficiente şi corecte.

Marea mea preocupare aşadar nu o constituie puterea ci opoziţia.

Un prieten de-al meu spunea recent “cel mai mare rău dreptei din România nu l-a făcut Iliescu, ci Băsescu” şi sunt întru-totul de acord. Băsescu, politician de stânga şi fost membru al Internaţionalei Socialiste, s-a vopsit recent în culori de dreapta (pentru că acolo era culoarul liber) şi a reuşit să compromită ideea de dreapta în România. Asta dă mari şanse PSD-ului de a reveni în prim planul politicii Româneşti. PSD nu s-a ridicat prin competenţă proprie, ci prin contrapondere la oroarea generată de Regimul Băsescu.

L-am urmărit cu atenţie în ultima perioadă pe Victor Ponta şi îmi displace tot mai mult. Îmi era chiar simpatic înainte de a deveni preşedinte al PSD. În ultimul timp însă a devenit tot mai arogant, cu trăsăturile tipice ale carieristului politic, iar discursul lui se dovedeşte tot mai mult o formă fără fond. Măsurile economice propuse de PSD mă sperie de asemenea (impozitul progresiv, etc…) pentru că sunt profund greşite pentru momentul în care ne aflăm, şi nu vor face decât să adâncească criza în care ne zbatem. Mai mult, o serie de alţi lideri ai PSD, gen Adrian Năstase, Miron Mitrea, etc., de care nu îmi amintesc cu plăcere, apar tot mai des şi tot mai aroganţi pe posturile publice, arătând că nu au învăţat nimic din greşelile trecutului.

Pe de altă parte, Crin Antonescu, e un lider care reprezintă un alt gen de gândire în politică. Acceptă să sacrifice poziţii publice importante (inclusiv cea de Prim-Ministru) în favoarea unor specialişti neînregimentaţi politic, dar care să beneficieze de susţinere publică şi care să fie credibili. Nu în ultimul rând, ca valori personale şi mod de gândire, este persoana care mă reprezintă cel mai mult în momentul de faţă, dintre toţi liderii politici. Un tip corect, principial, fără tarele regimului care ne calcă în picioare şi astăzi, şi mai cu seamă un om normal, mult mai apropiat de profilul unui om de rând decât de al unui politician. Nu în ultimul rând, măsurile economice propuse de PNL sunt din punctul meu de vedere singurele corecte pentru perioada pe care o traversăm, singurele care pot reîntoarce cursul economiei româneşti către creştere.

Cu toate astea şi Crin Antonescu are multe minusuri. În primul rând are în spate un partid cu foarte puţini oameni cu adevărat de valoare (aici un plus important în opinia mea este totuşi Andrei Marga, un om integru, cu gândire cu adevărat europeană şi un profesionist de excepţie, care au putea constitui salvarea învăţământului românesc, aflat în cel mai negru moment al istoriei sale). În al doilea rând nu simt că are capacitatea organizatorică şi de mobilizare indispensabile unui lider de anvergură naţională. Iar în al treilea rând, deşi e creditat cu multă simpatie publică, are o prezenţă absolut inconstantă în dezbaterile publice importante. Foarte multe sincope în comunicarea publică, săptămâni întregi în care dispare pur şi simplu din „ringul” confruntărilor politice, sau pur şi simplu nu ia poziţie în faţa unor probleme sau abuzuri fundamentale.

Pe de altă parte avem UDMR, partid indispensabil în realizarea unei noi majorităţi parlamentare, dar în acelaşi timp un partid care în ultimii doi ani s-a compromis iremediabil, fiind părtaşul tăcut al unor abuzuri incredibile, toate de dragul unor „avantaje” politice în final minore şi a unor avantaje personale (ale principalilor lideri UDMR) majore. Un partid trist, al jocurilor de culise, care timp de 20 de ani a fost permanent indispensabil, oricârei Guvernări şi care a uitat de mult că în final reprezintă interesele maghiarilor de rând, la fel de loviţi de criza actuală ca oricare dintre români.

Revin aşadar la convingerea mea: Regimul Băsescu – Boc are zilele numărate. Mă preocupă însă dacă opoziţia va avea suficientă maturitate pentru a fi cu adevărat „altceva” decât mizeria şi jocurile de culise pe care le-am trăit cu prisosinţă în ultimii ani, respectiv dacă au învăţat cu adevărat ceva din trista lecţie pe care ne-a servit-o oribilul regim Băsescu. Dacă am înţeles că orgoliile nu ajută construcţia, că românii sunt sătuli de circ şi agresivitate şi aşteaptă bun simţ, echilibru şi mai ales profesionalism.

Dacă nu, cu toate că în mod evident, orice formulă de Guvernare va fi mult mai bună decât cea actuală, nu va fi suficient de bună pentru a ne reda cu adevărat zâmbetul şi speranţa…