Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Oraşul fără spirit

Timişoara. A doua zi de Rusalii. Centrul oraşului geme de mulţimea oamenilor ieşiţi la plimbare, deşi abia e trecut de orele amiezii. Terasele sunt pline. La fel, zonele exclusiv pietonale. În Piaţa Operei, copii de doi-trei ani aleargă, în zadar, să prindă porumbeii pe care i-au atras cu grăunţe.

Imagini care îmi amintesc de Piaţa San Marco, din Veneţia, ori de Piaţa Domului, din Milano. Un aer occidental pluteşte peste piaţă şi te învăluie din toate părţile.

Arad. Tot în zi nelucrătoare. Străzi pustii. Oamenii vegetează prin case. Doar maşinile se simt în largul lor, când nu trec prin zonele răvăşite de lucrări. La urma urmelor, ce ar putea face arădenii, în centrul oraşului? Zonele exclusiv pietonale, cum sunt cele din Timişoara sau Oradea, oraşe vecine nouă, sunt inexistente. Terasele de pe bulevard, şi acelea puţine, sunt cafenele acaparate de interlopi. Practic, centrul, inima oricărui oraş european, este searbăd, nu-ţi oferă nimic, nu te îmbie să-ţi petreci o parte din timpul liber în zonă.

Mă întreb dacă primarul, consilierii locali, Primăria cu serviciile sale au vreo preocupare pentru a reanima inima Aradului. Nu cred că au. Nu preocupă pe nimeni spiritul Aradului. Dincolo de lucrări de asfaltare, de canalizare, de borduriada aceasta veselă, toate însumând bani mulţi, împrumutaţi pe seama contribuţiei noastre la buget, pentru Primărie nu mai există nimic. Unii spun că interesul edililor este doar să cheltuiască mult pe lucrări, să învârtă bani mulţi, pentru că în cazul banilor este ca şi cu mierea - ceva tot se lipeşte de degete. Nu ştiu, multe se spun şi aproape nimic nu se dovedeşte.

Revenind, niciodată n-am să înţeleg de ce Primăria nu valorifică Piaţa Avram Iancu, singura piaţetă din centrul oraşului. Asemenea spaţii sunt mină de aur pentru oraşele occidentale. La noi, acest spaţiu este abandonat, e o zonă sordidă, murdară, cu o caricatură de parc, un loc pe care te grăbeşti să-l părăseşti. La fel, nu înţeleg de ce nu avem o zonă exclusiv pietonală. Măcar în weekend, s-ar putea închide circulaţia, de la Primărie, până în Piaţa Avram Iancu. Ar fi o şansă, inclusiv pentru turism, să se reanime bătrânul Corso, cu al său modus vivendi particular. Apropo, domnule primar, ce ştiţi despre bătrânul nostru Corso, despre spiritul său?