Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Au umplut 11 saci cu afişe

Voluntarii au găsit afişe amplasate pe troiţe, pe icoane şi pe toalete publice.

Au umplut 11 saci cu afişe

Voluntarii Mişcării Arădene au strâns peste 11 saci de gunoi de 35 de litri cu afişe amplasate ilegal. Oraşul a fost curăţat nu doar de afişele electorale ilegale puse acum, ci şi de afişe rămase de peste 10 ani pe stâlpi. Potrivit spuselor lui Claudiu Cristea, preşedintele organizaţiei, imediat după ce oraşul a fost curăţat de voluntari „unele partide au considerat că au teren liber, curat, pentru a-şi amplasa din nou afişele. Partidele politice arădene nu au înţeles demersul nostru. S-a continuat afişajul ilegal, inestetic, grotesc, în dispreţul unui climat curat în oraş. Autorităţile s-au făcut că plouă, lăsând comando-urile de partid să masacreze vizual Aradul.” Totodată, acesta a precizat că organele de ordine au încercat să-i intimideze pe voluntari: „Ne-au spus că s-a primit o sesizare anonimă la 112, fapt care este imposibil”, spune Dan Proca, membru al organizaţiei.

Campania continuă

Mişcarea Arădeană va continua campania de curăţare a oraşului de afişele amplasate ilegal. Încă nu s-a luat decizia, însă, privind data în care acţiunea va fi demarată. Claudiu Cristea a precizat că se va alege o zi fie după terminarea campaniei electorale, fie după alegeri.

Pe troiţe şi toalete

Unele dintre cele mai neobişnuite locuri unde au fost amplasate afişe ilegale sunt toaletele ecologice, iar altele depăşesc chiar şi limita bunului simţ. „Au fost lipite afişe pe coroniţe, troiţe sau iconiţe care marchează locurile unde au decedat oameni, cum este de exemplu pe strada Cocorilor, sau la piciorul podului la Polivalentă”, ne-a dezvăluit Dan Proca, subliniind că afişele au fost reamplasate după câteva ore de când au fost luate de voluntari.

Răspuns de la BEJ

Sesizarea făcută în 25 mai, înregistrată la BEJ în data de 27, a fost transmisă şi tuturor organelor care se ocupă cu menţinerea ordinii publice. Potrivit reprezentanţilor Mişcării Arădene, BEJ a răspuns oficial, precizând că „vă aducem la cunoştinţă că am emis comunicate către Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, cu privire la fenomenul de afişare ilegal al materialelor electorale ale partidelor politice pe stâlpii de electricitate şi iluminat public, pentru a lua măsurile care se impun, conform legii”.

Poliţia nu a constatat ilegalităţi!

Poliţia Municipiului a constatat că nu există afişe lipite ilegal. „La sesizarea dvs. înregistrată la această unitate de poliţie, vă comunicăm că din verificările efectuate nu s-a constatat ca afişajul electoral că fi fost aplicat în locuri strict interzise, în cf. cu art. 18 ind.2 din Legea 33/2007 modificată, respectiv, pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei”, se menţionează în răspunsul dat în scris şi semnat de şeful Poliţiei Municipiului.