Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Acţiunea de curăţare a oraşului s-a terminat cu o intervenţie a poliţiştilor!

28.05.2009 · News-AR
Acţiunea de curăţare a oraşului s-a terminat cu o intervenţie a poliţiştilor!

Acțiunea de rupere a afișelor electorale amplasate ilegal, demarată în această seară de Mișcarea Arădeană, s-a lăsat cu o identificare ad-hoc a participanților de către echipaje ale Poliției. După ce au rupt și strâns în saci de plastic toate afișele electorale amplasate ilegal de pe traseul Palatul Administrativ (km 0) – Gară – Calea Aurel Vlaicu, cei care au participat la acțiune au fost opriți de polițiști pe strada Poetului. „Este o acțiune tipică de intimidare. Băieților li se fac procese verbale”, a declarat Claudiu Cristea, președintele Mișcării Arădene.

În timp ce reprezentanții Mișcării Arădene vorbesc despre o acțiune de intimidare și despre faptul că încet, dar sigur, România se îndreaptă spre un stat polițienesc, organele de ordine își motivează gestul prin existența unei legi speciale, care sancționează ruperea afișelor în perioada electorală. Conform primelor informații primate de la Inspectoratul de Poliție Județean, angajaților IPJ și celor ai Poliției Comunitare le-au fost aduse la cunoștință prevederile legii care sancționează ruperea afișelor electorale.

De cealaltă parte, membrii Mișcării Arădene consideră că nu au încălcat nici o lege, din moment ce au rupt doar afișele amplasate ilegal, în locuri neamenajate și care murdăreau fața orașului. Mai mult, aceștia condamnă atitudinea polițiștilor cu atât mai mult cu cât oamenii legii păzesc noaptea echipele de campanie ale PD-L în timp ce lipesc afișe.