Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Mişcarea Arădeană cere cetăţenilor să se implice în „treburile publice”

„Sala 70 a Palatului Administrativ, în care se ţin şedinţele este proiectată în aşa fel încât şi cetăţenii să poată participa. Este suficient loc în sală, dar şi la balcon”

Reprezentanţii Mişcării Arădene vor demara o campanie de sensibilizare a societăţii civile şi a cetăţenilor cu privire la importanţa asupra „treburilor publice”, împlicării în consultările publice, formulării de amendamente, puncte de vedere şi soluţii. Pentru participarea la elaborarea deciziei administrativ-politice, în comisiile locale şi judeţene, în comisiile de specialitate. Această campanie face parte din prima etapă a proiectului destinat creşterii transparenţei actului de decizie publică. Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene şi consilier local municipal, dar şi Cosmin Galu, consilier judeţean, doresc ca la şedinţele pe care le au şi la care se votează proiecte importante pentru cetăţeni (cum ar fi majorarea tarifelor la utilităţii sau bugetul local) să participe şi cetăţenii. „Sala 70 a Palatului Administrativ, în care se ţin şedinţele este proiectată în aşa fel încât şi cetăţenii să poată participa. Este suficient loc în sală, dar şi la balcon”, spune Claudiu Cristea. De asemenea, se doreşte ca în dezbaterile publice, care au loc înaintea votării unor proiecte discuţiile să nu se mai poarte la un nivel foarte tehnic, ci la unul pe înţelesul cetăţeanului.

Mişcarea Arădeană mai doreşte şi iniţiere, promovarea, susţinerea de acte normative locale şi naţionale care să lărgească cadrul instituţional în vederea asigurării accesului societăţii civile, a cetăţenilor la actul de decizie politico-administrativă, la elabararea politicilor publice. Consilierul Claudiu Cristea mai afirmă că a iniţiat un proiect de hotărâre care vine în întâmpinarea Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad, cu privire la îmbunătăţirea accesului societăţii civile la actul de decizie care priveşte teme cu impact asupra asociaţiilor de proprietari. Reprezentanţii Uniunii Locale au trimis o adresă primăriei prin care doreau acest lucru. Aceştia cereau să fie consultaţi în proiectul de elaborare a actelor normative locale, de interes general care privesc asociaţiile de proprietari. „Credem că prezenţa noastră în comisiile de specialitate ce iniţiază şi elaborează proiectele locale de hotărâri nu poate să fie decât benefică, noi putând să aducem propuneri realiste şi viabile cu efecte pozitive finalităţii actului legislativ”, se arată în cererea adresată în luna aprilie, de către Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad. De asemenea, în această săptămână va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Mişcării Arădene şi cei ai Uniunii.