Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Bugetul la netrasparenţă

07.02.2011 11:00 - 18:00 · claudiu.cristea
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Bugetul unui oraș este oglindirea direcției pe care comunitatea decide să o ia. Aceasta afectează prezentul dar și viitorul, atât pe termen scurt cât și pe cel îndepărtat. Privind astfel, viitorul Aradului trebuie să fie unul responsabil, clar și transparent.

În ultimele săptămâni am încurajat arădenii să ia parte la dezbaterea publică privitoare la bugetul municpiului. Din păcate, bugetul conceput de administrația Falcă-PDL are lacune importante. Fie că este vorba de management financiar foarte prost sau forma bugetului, care nu cuprinde toate elementele solicitate de legea finanțelor publice, această manieră incompetentă de prezentare nu poate asigura o bună administrare nici în prezent nici pe viitor.

Risipirea unei sume de 2 milioane de euro din bugetul local pentru zona Pădurice, pe fondul informării repetate că investiția vine de la Ministerul Dezvoltării este un semn clar că direcția Aradului este una confuză și netransparentă. În fața acestor investiții imprecise, sportul, cultura și tineretul nu au nicio șansă. Pentru tot anul 2011 sportul primește doar 400.000 euro, activitățile pentru tineret doar 23.000 euro iar cultura doar 350.000 euro.
 
Mișcarea Arădeană solicită pe această cale ca până la dezbaterea bugetului, în plenul CLM, să fie publicate toate documentele care fundamentează fiecare capitol bugetar. Cu precădere solicităm fundamentarea cheltuielilor de capital, de întreținere și de personal.

 

Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana
Video: