Solidaritate pentru libertate !
În urmă cu 20 de ani în Piaţa Universităţii din Bucureşti, dar şi în marile oraşe, se manifesta pentru libertate, democraţie şi respect. Manifestările au fost declanşate datorită nemulţumirii generale privitoare la comportamentul nedemocratic al autorităţilor. În zilele care au urmat ocupării Pieţei Universităţii, mii de oameni demonstrau zilnic convinşi de faptul că cei care preluaseră puterea mimau democraţia, iar după revoluţie nu se făcuse decât o rotaţie a cadrelor.
La 20 de ani de la aceste evenimente constatăm că doar actorii sunt diferiţi. Drepturile civile fundamentale sunt încălcate cu aroganţă de puterea locală şi centrală.
Piaţa Revoluţiei din Arad este locul unde noi, arădenii, ne-am câştigat dreptul la libera exprimare. În anul 2010, în Arad, se interzic manifestările publice iar dialogul, transparenţa şi democraţia sunt mimate de puterea locală.
Din acest motiv Mişcarea Arădeană te invită Duminică, 13 iunie 2010, începând cu ora 17.00 pe platoul din Piaţa Revoluţiei pentru a marca 20 de ani de la suprimarea prin violenţă a mişcării pentru libertate, respect şi democraţie din Piaţa Universităţii.
Comentarii
Voi fi acolo...jos PDL..jos Falca..jos comunismul