Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Restauratio in Integrum

06.07.2009 11:00 - 11:30 · claudiu.cristea

Conferinţa de presă a fost susţinută de Claudiu Cristea şi Claudiu Ionescu.

Mişcarea Arădeană lansează un proiect amplu care vizează conservarea patrimoniului imobil din Municipiul Arad.

Date despre proiect:

  1. Denumire: „Restauratio in Integrum”
  2. Coordonator: Claudiu Ionescu – student la Facultatea de Arhitectură Timişoara
  3. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu actorii interesaţi

Scopul proiectului:

Conservarea / restaurarea faţadelor clădirilor monumente istorice din Arad. Prezervarea identităţii arhitecturale a oraşului.

Obiective/faze:

  1. Relevarea prioritara a faţadelor aflate într-o avansată stare de degradare sau scoaterea din arhivă a desenelor originale (dacă există) – inclusiv material foto (nou şi vechi)
  2. Întocmirea unei baze de date digitale cu obiectivele relevate / evaluate
  3. Identificarea de soluţii pentru restaurarea urgentă a clădirilor relevate:
    1. Juridic
    2. Financiar
    3. Tehnic
  4. Urmărirea în timp a degradărilor

Obiectivul/faza: 1

Relevarea prioritara a faţadelor aflate într-o avansată stare de degradare sau scoaterea din arhivă a desenelor originale (dacă există) – inclusiv material foto (noi şi vechi)

  • Identificarea a 10-12 monumente istorice/de arhitectură din Arad, care au nevoie de o relevare urgenta a faţadelor (eventual a planimetriei) şi întocmirea hărţii degradării monumentelor istorice/de arhitectură din Arad
  • Contactarea tuturor autorităţilor/persoanelor (fizice/juridice) pentru realizarea unui parteneriat în scopul realizării obiectivului
  • Constituirea Echipei de Implementare
  • Structurarea echipelor
  • Întocmirea calendarului
  • Executarea şi ducerea la bun sfârşit a fazei 
  • Arhivarea în arhive publice a releveelor, fotografiilor atât în format fizic cât şi în format digital
  • Organizarea unei expoziţii cu materialele obţinute - “public awareness”