Administrația spune NU parcurilor
Soluția propusă de 4.000 de arădeni și inițiată de Mișcarea Arădeană și asociația Respiră Verde, a fost refuzată de Administrația actuală a Aradului.
Primăria recunoaște: planurile de urbanism nu cuprind parcuri
”Vă comunicăm că propunerea făcută nu se poate concretiza deoarece aceste suprafețe nu sunt cuprinse în documentațiile de urbanism” - acesta a fost răspunsul Primăriei Municipiului Arad, comunicat prin adresa nr. 62943 din 21.10.2011 la Petiția formulată de noi. Prin răspunsul adresat, administrația recunoaște că aprobă planuri de urbanism fără spații aferente parcurilor. Deoarece în documentația votată de către CLM, planul urbanistic nu ar fi putut fi legal constituit fără a include și acestea.
Cu toate acestea, specialiștii din Primărie consideră îndreptățită solicitarea arădenilor (”este de admirat și apreciem inițiativa organizației de asigurare a calității factorilor de mediu și implicit a calității vieții”). Ei chiar vin să confirme necesitatea parcurilor în Arad: ”suntem în asentimentul organizației, și vom ține cont de rezolvarea acestor probleme în măsura în care situația va permite”.
Primarul își contrazice specialiștii
Primarul actual, Gh. Falcă, contrazicea într-o conferință de presă recentă specialiștii din Primărie. Edilul spune că Aradul îndeplinește necesarul pentru spații verzi. Nu este prima oara când primarul prezintă date false. Ne îndoim că declarațiile acestuia ar corespunde realității și îi reamintim să pună mâna pe Lege înainte să se lanseze în astfel de afirmații. Domnul Falcă a inclus, și cu alte ocazii, la categoria "spații verzi", suprafețe care - potrivit legii - nu se încadrează acolo influențând, în cunoștiință de cauză, coeficiențul de metri pătrați spațiu verde pe cap de locuitor.
12 Parcuri pentru Arad: un proiect pentru sănătatea arădenilor
În primăvara acestui an, am propus arădenilor un proiect de construire a 12 parcuri (Parcuri pentru Arădeni) în municipiul Arad. Mișcarea Arădeană venea, după un studiu preliminar de necesitate a mai multor spații verzi în oraș, cu un plan concret și realist.
Cei 12 mp spațiu verde/locuitor (204 ha) înregistrați la începutul anului sunt depășiti cu mult de cerința legislativă europeană pentru 2010(!) de 20 metri pătrați (340 ha, 280ha dacă luăm în considerare datele obținute la Recensământul din 2011).În consecintă, semnăturile cetățenilor pentru sustinerea celor 12 parcuri demonstreaza nevoia reala de zone verzi în orasul nostru.
În parteneriat cu Respiră Verde și sub îndrumarea unor specialiști, am reușit să venim cu o soluție acceptabilă și fezabilă pentru ca Aradul să intre în normele normale europene de 26mp de spații verzi/locuitor (442 ha) până în 2013. Cel mai important beneficiu pentru sanatatea aradenilor, prin construirea acestor parcuri, este reducerea efectului poluării asupra cetățenilor (nivelul Aradului: 0,378 mg/metru cub-este dublu față de media acceptată legal-0,15 mg/metru cub de pulberi în suspensie, raportat cu numărul de locuitori).
Action plan
Organizația noastră crede că sănătatea cetățenilor necesită investiții coerente și gândite. Amânarea implementării acestor soluții aduce prejudicii arădenilor, iar administrația este responsabilă pentru utilizarea cu folos a banilor publici. Sau în acest caz neutilizarea lor cu folos.
- Solicităm Administrației (în baza Legii Informațiilor Publice) să ni se comunice suprafața și localizarea spațiilor verzi din municipiul Arad, care corespund cerințelor Legii 313/2009.
- Prin intermediul consilierului Claudiu Cristea, vom înainta un amendament la bugetul local pe 2012, în care vor fi alocate sume mai mari înființării de parcuri.
în urmă cu 6 ani 12 săptămâni
în urmă cu 6 ani 12 săptămâni
în urmă cu 6 ani 13 săptămâni
în urmă cu 6 ani 14 săptămâni
în urmă cu 6 ani 14 săptămâni
în urmă cu 6 ani 21 săptămâni
în urmă cu 6 ani 21 săptămâni
în urmă cu 6 ani 23 săptămâni
în urmă cu 6 ani 28 săptămâni
în urmă cu 6 ani 28 săptămâni