Starea de normalitate: spaţiul public şi spaţiul privat

Suntem pentru normalitate.

În viziunea noastră ea înseamnă asigurarea unui echilibru optim şi dezvoltarea unei relaţii „amiabile” între spaţiul public şi cel privat.

Într-o democraţie funcţională, deşi această sarcină revine în principal administraţiei locale, ea nu poate fi realizată fără aportul comunităţii. Pentru că fiecare contează.

Spaţiul public arădean este complex şi dinamic.

Avându-şi iniţial originea în spaţiul privat şi plecând de la acesta, spaţiul public se va înscrie în şi va genera normalitate doar în măsura în care i se va asigura desfăşurarea complementară şi armonioasă pe toate cele trei dimensiuni ale sale: fizică, socială şi temporală.

Dimensiunea fizică a spaţiului public arădean defineşte confortul şi estetica locuirii noastre. Ea include pe lângă elementele naturale ale poziţiei noastre geografice – Mureşul bunăoară – şi tot ceea ce înseamnă în mod concret arhitectură şi urbanism: cartiere, diferitele sedii, pieţe publice, scuare, locuri de loisir şi infrastructură.

Dimensiunea socială a spaţiului public, cea în care prinde contur spiritul civic, cuprinde fapte instituţionalizate sau pur şi simplu spontane de natură culturală, economică sau administrativă, politică sau religioasă şi, nu în ultimul rând, suma întâmplărilor şi a relaţiilor cotidiene ce dau culoare şi alcătuiesc viaţa străzii şi a „cetăţii” noastre.

În fine, dimensiunea temporală, cea pe care se construieşte evoluţia spaţiului public arădean adică istoria sa cu tradiţiile şi amintirile locului, cu prezentul şi perspectivele ori tendinţele dezvoltării sale.

Fiind public nu înseamnă că el este spaţiul nimănui, ci al tuturor.

Şi, cel puţin din punct de vedere civic, cultural ori politic suntem în mod egal, fiecare în parte şi toţi împreună, proprietarii de drept ai acestui spaţiu şi, în consecinţă, purtăm răspunderea normalităţii lui.

Iar pentru că cea mai mare parte a spaţiului public este gestionată de către administraţia locală, noi, ca beneficiari şi locuitori ai acestui spaţiu avem dreptul şi obligaţia de a-i atrage atenţia ori de câte ori, prin acţiunile sale, ea poate dezechilibra într-un sens sau altul relaţia de normalitate dintre spaţiul public şi cel privat.

Administraţia locală trebuie să înţeleagă că spaţiul public nu are voie să limiteze spaţiul privat. Acest lucru ţine de normalitate.

Mai mult, spaţiul public nu trebuie să fie agresiv. El nu trebuie să invadeze, prin niciuna din cele trei dimensiuni ale sale,spaţiul privat ci să-l completeze, să-l întregească şi, în final, să-l dezvolte.

Pentru că dorim şi avem dreptul să locuim nu să fim locuiţi.

Şi doar dacă spaţiul privat se aşează şi se înscrie în mod natural în spaţiul public acesta poate asigura identitatea şi intimitatea originară a spaţiului privat.

De aceea, la rândul său, spaţiul privat nu trebuie să contamineze spaţiul public.

El nu trebuie, sub nici o formă, să se suprapună nici din nepăsare şi nici voit acestuia sau vreunui alt spaţiu privat.

Şi asta deoarece stării de normalitate i se potriveşte mai bine un spaţiu privat care nu se închide ci se deschide către cel public, un spaţiu privat care este mai degrabă unic decât singular sau expansiv.

E timpul ca Aradul să se bucure şi să beneficieze de normalitate.

Iar începutul normalităţii îl dă bunul simţ.