Aradul și Internatul Liceului Francisc Neuman
Mihaela Leș a fost întâmpinată cu căldură de către cei 27 de copii de la internatul Liceului Fr. Neuman Arad. Formator în cadrul proiectului “Arad, dragostea mea!”, Mihaela a fost surprinsă de spiritul de cooperare de care elevii (deși din licee diferite) au dat dovadă în activitățile pe echipe.
Tinerii arădeni s-au dovedit creativi în a oferi orașului soluții viabile la problemele pe care administația se chinuie să le rezolve de 20 de ani. Vari Claudia a propus organizarea unor grupuri de elevi din cadrul liceului pentru a realiza picturi cu diferite clădiri importante din arad, picturi pe care să le vândă ulterior la o licitație, iar cu banii strânși să se înceapă renovările unei clădiri istorice.
Printre planurile de viitor ale elevilor s-au remarcat realizarea unui ziar la nivel școlar, întocmit de elevi, prin care elevii să poată afla mai multe despre orașul în care trăiesc, dar și realizarea unui album foto în format digital prin care se promovează valorile arădene.
Mulțumim doamnei Leș Lina, dar și partenerilor proiectului nostru (Algeco, Ascent Group, Event Solutions, Agenţia de Ştiri News-AR). Ne face plăcere să vedem că Aradul este iubit la fel de mult ca și de noi de către generația tânără. Copii ne-au rugat să revenim săptămâna viitoare. Nu promitem decât că vom continua să promovăm transformarea Aradului într-un oraș în care îți face plăcere să locuiești.
Comentarii
Bravo Miha! Felicitari!!! :)