Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Istoria automobilului în Arad

10.05.2013 19:00 - 21:30 · florica.sarca
Istoria automobilului în Arad
Istoria automobilului în Arad

"Aradul ne oferă subiecte de discuție infinite", ne spune adeseori domnul Buda Bujor, cu desăvârșire îndrăgostit de valorile autentice ale urbei. "Cu adevărat!", afirmăm noi, scoțând la lumină la fiecare două săptămâni câte un "exponat" prețios din sipetul de simboluri identitare ale Aradului.

Un eveniment dedicat Istoriei automobilului în Arad vă așteaptă

  • vineri, 10 mai 2013, de la orele 19:00, la Grand Bulevard (Palatul Neuman, Bulevardul Revoluției nr. 78),

avându-i ca invitați speciali pe:

  • prof. Petru Pavel Puskel, de 45 de ani în slujba gazetăriei locale, și pe
  • antreprenorul Jürgen Schunn, primul investitor german și continuatorul tradiției brandului Daimler-Mercedes în Arad

Audaces fortuna juvat (lat. Norocul îi favorizează pe cei curajoși).

Prima pagină din istoria automobilului aparține unor oameni care au avut curajul să se dedice unui vis și au îndrăznit să-l transforme în realitate: Karl Benz și Gottlieb Daimler. La 29 ianuarie 1886, Karl Benz depunea la Berlin o cerere de brevetare a unui vehicul autopropulsor cu motor cu ardere internă cu trei roți la Biroul de Patente din Berlin. De atunci, ziua respectivă a fost considerată ziua oficială de naștere a automobilului. În același timp cu Benz, Gottlieb Daimler dezvoltă primul automobil cu patru roți. În acest fel, în mod independent unul de celălalt, părinții fondatori ai companiei Daimler AG și ai mărcii Mercedes-Benz au pus bazele tuturor autoturismelor, autovehiculelor comerciale și autobuzelor de astăzi.

Istoria tehnicii în orașul nostru începe cu Fabrica de Vagoane și Motoare Johann Weitzer în 1891, prima fabrică de locomotive cu abur pentru ecartament normal din Transilvania. Existența unei mâini de lucru calificate și necesitatea administrației locale de a asigura transportul în comun cu autobuze face posibilă în 1909, deschiderea primei fabrici de profil din imperiu la Arad, intitulată Magyar Automobil RT Arad (MARTA), prin investiția Westinghouse din Le Havre (filiala a concernului american cu același nume) pe un teren pus la dispoziție de primărie, adiacent fabricii Johann Weitzer. Proiectul de arhitectură pentru construcția fabricii, care a supraviețuit vremurilor și aflat azi într-o stare deplorabilă, le aparține arhitecților Fodor Zsigmond și Reisinger Sándor, cei care au construit și Liceul Pedagogic în 1895.

Aici s-au produs automobile sub licență Westinghouse atât pentru uz local, cât și pentru capitalele imperiului austro-ungar. Pe lângă motoarele pentru tracțiune feroviară, oferta de automobile cuprindea: autobuze cu sau fără etaj, camioane de trei sau cinci tone sarcină utilă. Din 1910 începe fabricația de autoturisme cu diferite caroserii: Dublu-Phaeton, Landolet, Limuzină, etc.

La vânzarea fiecărei mașini, fabrica oferea gratuit un curs de două ore ca școală de șoferi. Regulamentul local din 1902 impunea ca automobilele să fie dotate 'suplimentar' cu marșalier, faruri de noapte, frână și claxon :). Limita de viteză era 15 km/h :) pentru străzile largi și 10 km/h pentru străzile înguste. Automobilelor nu le era permis să depășească bicicletele, ci doar căruțele cu cai. Benzina se comercializa prin farmacii la flacoane de 1 l, ulterior la butoaie.

Eseu pentru o stea

În 1912 firma franceză Westinghouse intră în insolvență, fiind salvată de la faliment prin achiziția sa de către firma austriacă Austro-Daimler. Aceasta reorganizează producția introducând modele noi de automobile sub licența Austro-Daimler, purtând binecunoscuta stea în trei colțuri, simbolizând cele trei domenii în care micile motoare pentru viteze mari urmau să exceleze: pe pământ, în aer și în apă. Modelul de bază devine un autoturism mai ușor, cu motor de 4 cilindri de 2,5 l de 18/22 CP folosit mai ales ca taxi în țările Europei Centrale.

Între 1909 și 1914 au fost fabricate circa 650 de autoturisme și autobuze. În 1914 începe Primul Război Mondial, producția civilă încetează fiind înlocuită cu motoare de avion. Toate automobilele din Arad au luat drumul frontului având să nu se mai întoarcă niciodată în oraș; astfel că dacă, vreodată, vom decide să deschidem în Arad vreun muzeu al tehnicii, nu vom fi având nici măcar o piesă produsă în fabrica MARTA.

După Marea Unire, cele două fabrici învecinate fuzionează sub numele 'Societatea Astra', cumulând peste 5000 de angajați. Pe lângă autocamioane, autobuze, auto-stropitoare, autoturisme, motoare cu benzină sau gaz metan, mașini-unelte de precizie, Astra producea și avioane pentru armata română.

Aradul a intrat astfel și în istoria aviației. Avioanele arădene au purtat denumirea Proto-1, Proto-2 sau Astra-Șeșefschi, după numele proiectantului, inginerul Stanislav Șeșefschi. Avionul era echipat cu un motor Marta-Benz de 250 CP cu șase cilindri - acesta fiind și primul motor construit în România care a fost montat la bordul unui aparat de zbor.

Privită ca unitate industrială strategică pentru țară, toată infrastructura de construcție avioane a fost mutată în centrul țării, la I.A.R. Brașov, în 1926. Aceleași intenții le avea Bucureștiul și pentru unitatea constructoare de vagoane. Existența la București a fabricii de material rulant Malaxa, grevele muncitorilor de la Astra și eforturile administrației locale au domolit în cele din urmă deciziile survenite de la centru. În anul 1926 capitolul automobilelor fabricate la Arad s-a închis definitiv.

Mai multe amănunte despre istoria industriei constructoare de mașini în Arad vom afla de la prof. Petru Pavel Puskel, unul dintre membri fondatori ai asociației Pro-Urbe, care a scris în urmă cu doi ani cartea 'Succese arădene'.

Domnul Jürgen Schunn ne va dezvălui povestea unei mărci de vis: Mercedes-Benz - 127 de ani de pasiune pentru excelență, plecând de la viziunea pentru mobilitate absolută a celor doi pionieri și fondatori ai automobilismului în lume, Karl Benz și Gottlieb Daimler - până la obținerea statutului de cea mai inovatoare marcă de autovehicule din lume. Ne vom bucura să îl avem ca invitat pe domnul Schunn, cu atât mai mult cu cât compania sa, Auto-Schunn Arad, înființată în 1993 sărbătorește 20 de ani de la înființare.

Le mulțumim amândorura pentru disponibilitatea de a ne onora prin contribuția lor și documentarea necesară pregătirii acestui eveniment.

Sunteți așteptați cu mare drag.