Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

revolutionari

Comemorarea eroilor Revoluției

22.12.2011 · Mihnea Iuga
Foto: Mihnea Iuga
Foto: Mihnea Iuga

Asociațiile revoluționarilor au organizat, la fel ca în fiecare an, o slujbă memorială în onoarea celor care au pierit în decursul evenimentelor de acum 22 de ani. La invitația Asociației Răniților și Urmașilor celor Decedați în decembrie 1989 am fost prezent miercuri după-masa la Monumentul Revoluției din fața Primăriei.

În timp ce tramvaiele scârțâiau metalic în stânga și în dreapta celor câteva zeci de persoane adunate pentru momentul solemn, ÎPS Timotei Seviciu își continua concentrat slujba din Piața Revoluției. Din păcate, evenimentul din jurul Obeliscului a fost, din nou, ignorat de administrația locală, cu toate că Poliția și Jandarmeria au avut un echipaj în imediata apropiere a adunării. Însă autoritățile au preferat să pună în scenă un concert muzical, fără a întrerupe, măcar pentru sfertul de oră cât a ținut slujba, circulația din jur. mai departe »

Administraţia Falcă-PDL a profanat memoria eroilor Revoluţiei Arădene

Administraţia Falcă-PDL a profanat memoria eroilor Revoluţiei Arădene

Autoritățile au încercat azi blocarea manifestărilor dedicate comemorării a 21 de ani de la Revoluția din Arad prin amplasarea unei mașini a Poliției Comunitare exact în locul unde ar fi trebuit montat catargul cu steagul Revoluției.

Sfidarea primarului nu are limite! Oficialii puterii au arătat încă o dată că Aradul este doar un teren de joacă în care Primăria poate să calce în picioare drepturile și onoarea arădenilor. Doar pentru că am îndrăznit să arătăm infantilitatea cu care tratează valorile la care țin locuitorii acestui oraș. La manifestările organizate astăzi de către Asociația Răniților și Urmașilor celor Decedați din Decembrie 1989 Mișcarea Arădeană a participat în semn de respect pentru cei care s-au jertfit acum 21 de ani pentru libertate. Locul în care trebuia arborat tricolorul Revoluției a fost ocupat de o mașină a Poliției Comunitare. mai departe »